miercuri, 29 ianuarie 2014

SCAUNE SASESTI - SAPTE SCAUNE

      Șapte Scaune (in germana Sieben Stühle, in latina septem sedes) se numea un teritoriu de pe Pamantul Craiesc ((Königsboden) din Transilvania, reprezentând unitățile adminstrative ale sașilor transilvăneni, din secolul al XII-lea până spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
        În 13 iulie 1439 este prima mențiune a faptului că existau cele Șapte scaune (Sieben Stühle) constând din "Scaunul principal" (Hauptstuhl) de de la Sibiu (Cybininum) și cele șapte "scaune secundare" (Nebenstühle) de la Orastie (Broos), Sebes (Mühlbach),Miercurea Sibiului (Ruzmargt, astăzi Reußmarkt), Sighisoara (castrum Sches, astăzi Schäßburg), Nocrich (Leuskyrch, astăzi Leschkirch), Ciucu (Schenk, astăzi Großschenk) și Rupea (Reps).
         Un "scaun" reprezenta o uniune de mai multe orașe și sate, supuse aceleiași puteri judecătorești. Pentru fiecare scaun era desemnat un "jude regal" (Königsrichter) (judex regis) care era supus numai regelui Ungariei.
 Fișier:7 Stühle-Landkarte.svg
     
              Scaunele și districtele erau conduse de un jude al locului, denumit și jude scăunal (în germana Stuhlrichter , în latina  judex sedis sau judex terrestris) asistat, mai târziu, de un comandant militar. Cea mai înaltă funcție administrativă a sașilor era cea de "jude al scaunului de Sibiu" (în germana Stulrichter von Hermannstadt, în latina judex Cibinensis).

              Scaunul Orastiei

             StuhlBroos.PNG


            Înainte de a-și forma o organizare laică, administrativă, sașii aveau o organizare ecleziastică care încorpora prin decanate  aproape toată populația săsească. Administrația săsească laică s-a născut ulterior și nu cuprindea toate regiunile locuite de sasi cunoscându-se faptul că în zonele în care s-au așezat existau și sate locuite de secui, maghiari și mai ales romani..
Din inițiativă regală, Prepozituria Sibiului îngloba în administrarea sa majoritatea populației săsești din această regiune. Funcția de prepozit al Sibiului era una din cele mai importante investituri regale care necesita confirmarea papei.


 
         Scaunul Orăștiei (în germana Brooser Stuhl sau Stuhl Broos) avea în componență următoarele localități:
Observații:
  • Anii indicați în dreptul denumirii reprezintă data primei menționări documentare a localității.
  • În 1334 au existat în componența inițială a Scaunului șapte localități săsești: Bärendorf, Broos, Elsterdorf, Kastendorf, Perkasz, Rumes și Tordesch.
 

luni, 13 ianuarie 2014

BISERICA ȘI ȘCOALA

BISERICA


         Biserica noua existentă ctitorită de preotul Simion Ștefănie, pe terenul donat de familia Inășoi Samoilă și Măriuța, in perioada 1927 - 1943 a fost sfințită la 1 iulie în anul 1940 de către mitropolitul Nicolae Bălan.
         Hramul Bisericii este Sf. Nicolae.

         Biserica veche n-a rezistat intemperiilor și din ea nu a mai rămas decât zidul din piatră și bucăți din pictura Sfântului Altar.  Piatra Sfântului Pristol nu indică anul ridicării dar în anul 1951, acad, C. Daicoviciu ii acorda o vechime de 300 - 350 de ani.
         Există următoarea însemnare pe o Evanghelie din 1742:
        "Să se ştie de rândul lui Filimon Răchiteanul că el fiindu prinsu în mâinile lotrilor şi scăpându-1 Dumnezeu din mâna lotrilor în ziua de naştere a lui Ion Botezătorul şi eu încă, pentru această zi şi pentru acest sfânt am luat această sfântă Evanghelie şi o am dat -o la biserica Sărăcanilor de pomană iar de-ar fugi oamenii şi popi din sat, cartea aceasta să nu meargă aiurea ci să meargă la biserica Berienilor, până vor veni sărăcanii iar în sat. Iar nime<ni> să nu zică că-i a lui, că Filimon au datu cartea de pomană la biserica Sărăcanilor şi cine să fie popă să pomenească pe Sfântu Ion şi aceste două nume: Filimon, Mărina. Şi când s-au luat cartea au fost popa Chiricia şi popa Iosif, jude Iosif a lui Arimie Boşoroganul mărturie. Giuraţi, crâsnic au fost Ianăş Păcurariu. Iar netrebuind cartea în Săraca au în Beriu să o ducă Filimon unde îi va place. Iar de ar pitula cineva cartea să fie afurisit. 
Scris-am eu popa Iosif Berianul, popa (?). Şi au dat pe carte 16 florinţi, vă1eat 1743 25 zile".









        Pe lângă aceste informaţii, însemnările de pe o alta carte de cult ne oferă importante ştiri privitoare la preţul cărţilor şi, nu în ultimul rând, la funcţia lor socială. O însemnare existentă pe un Chiriacodromion de la Sereca, databilă la începutul secolului al XVIlI-lea, ne relevă şi un alt aspect:
      "Scris-am eu, popa Iosfu din Sărăca, că, ajungându-Ilipsă, au pus Păucenie la popa lanăşu din Spini zelog dire(pt) 17 floriţi, căndu-i va merge bani să dea carte. Să să ştie că au pus popa Ios(i)fu din Sărăca această carte la diiac Miclăuşu, ficiorul lui Pătru Sine din Săpănz, zălog dirept 19 lorinţi. Mărturie  popa Iosifu din Mărtineşti, Pătru Sine, Simedru Sine, popa Chirice din Sărăca. Căndu-i voru veni banii, să de carte." 
      Analizând această însemnare, putem surprinde nu numai valoarea economică a cărţii, ci şi o dimensiune morală a ei constituind un argument în sprijinul ideii că evlavia cu care omul simplu al evului mediu asculta cuvântul scris nu rezultă doar din valoarea intrinsecă a textului, ci şi dintr-un respect ce are rădăcini ancestrale pentru cel ce poate să scrie şi să citească. Cercetarea istoriei Occidentului medieval a demonstrat că aceste însuşiri confereau un prestigiu social deosebit. Aspectul enunţat şi dorinţa de cunoaştere pot constitui argumente pentru dublarea în secolul al XVIII-lea a numărului celor ce ştiu carte în raport cu secolul al XVII-Iea. Sigur că nu toţi cei care ştiau să se semneze deveneau cititori, dar păstrând raportul, realizarea poate fi încadrată progresului general, specific Secolului Luminilor.
      


ȘCOALA

Există Registru de procese verbale ale comitetului școlar pentru perioada 1924 - 1925, învățător Ioan Stăneasă cu 23 de elevi.


Situația efectivelor de elevi cât și învățătorii sunt prezentate în tabelul următor:
1927 - 1928 = 35 elevi
1931 - 1932 = 41 elevi
1932 = 1933 = 26 elevi
1938 - 1939 = 53 elevi
1946 - 1947 = 24 elevi, inv. Crâznic Viorel
1951 - 1952 = 12 elevi
1952 - 1953 = 5 elevi
1955 -1956 = 15 elevi
...................................
1965 - 1966 = 13 elevi
1966 - 1967 = 15 elevi inv. Crâznic Viorel se pensionează
1967 - 1968 = 14 elevi, inv. Muntean Nicolae
1968 - 1969 = 12 elevi
1969 - 1970 = 15 elevi
....................................
1971 - 1972 = 14 elevi, inv. Muntean Nicolae se pensioneaza
1972 - 1973 = 15 elevi, inv. Buda Nicolae
1975 - 1976 = 15 elevi, inv. Buda Nicolae se pensioneaza
1976 - 1977 = 15 elevi
....................................
2008 - 2009 = 14 elevi, inv. Pavel Corina
2009...........................................................NU MAI ESTE ȘCOALĂ!!!!


 Școala, zugrăvită si cu geamuri termopane dar tristă și părăsită.

  Regele Ferdinand spunea: "Nu zidurile fac o școală ci spiritul ce domnește-ntrânsa"




Harta cu Scoli si Biserici in 1904.
Din păcate după 100 de ani
Școala nu mai funcționează!

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

SCALUSERII DE LA SERECA



The Căluşari (Romanian pronunciation: [kəluˈʃarʲ]) were the members of a Romanian fraternal secret society who practiced a ritual acrobatic dance known as the căluş. According to the Romanian historian Mircea Eliade, the Căluşari were known for "their ability to create the impression of flying in the air"[1] which he believed represented both the galloping of a horse and the dancing of the fairies (zine). Indeed, the group’s patron was the "Queen of the Fairies" (Doamna Zinelor), who was also known as Irodiada and Arada, and who Eliade connected with the folkloric figure Diana.[2]
Due to their connection with the fairies, the Căluşari were believed to be able to cure the victims of fairies and for around two weeks - from three weeks after Easter till Pentecost - would travel to all the local communities where they would dance, accompanied by a few fiddlers, in order to do so.[3] In their dance, the Căluşari carried clubs and a sword, as well as a flag and a wooden horsehead. They swore on the group’s flag to treat each other as brothers, to respect the customs of the Căluşari and to remain chaste for the next nine days.[1] Upon their return home, their flag was fixed into the ground, with one member climbing it and crying out "war, dear ones, war!".[3]


The origins of the Căluşari are unknown, although the first written attestations are from the 17th century musical notations of Ioan Căianu.[citation needed] Eliade noted that "Although the oath taken is made in the name of God, the mythico-ritual scenario enacted by the calusari has nothing in common with Christianity" and that, in the 19th century at least, there was clerical opposition to the group, with its members being excluded from taking communion for three years in some regions.[3]

Etymology

The Romanian historian of religion Mircea Eliade believed that the term Căluşari originated with the Romanian word for horse, cal, from the Latin caballus.[4]
The generally accepted derivation of Căluş is from the old Latin double form "collusium, collusii", meaning both "a dance group" and "a secret society", however other derivations have been proposed. The Romanian word căluş also means "a small piece of wood placed in the mouth to prevent talking", and derivation from this word has some support from the presence of the mute figure in some groups, and the ritual silence that used to be observed by the entire group. Others see căluş as a diminutive of cal "horse", in turn derived from the Latin caballus, and point to the horse's mythical associations with fertility and war, as well as the imitation of horses found in certain Căluş dances, although these dances do not currently play a principal role in the ritual. Another theory is that it derives from "Coli-Salii", the Roman priests dedicated to the worship of Mars.[5]

Description

Traditionally, the Căluşari group is a secret, male-only society associated with a spring rite, possibly a remnant of tribal warrior societies. The group leader (usually an older man) recruits a number of acolytes, always young, single adults chosen for physical prowess. The group members take an oath of secrecy, whereupon they participate in an initiation rite and taught the forms of the dance. The groups of Căluşari roam the country in spring-time, visiting villages by turns and taking part in the week-end dances - hora.

The căluş is a male group dance, although there are records of traditions from Oltenia region that included 1-2 young girls, now obsolete. A "bride" would be chosen by the group from each village they passed through, based on her dancing skills. The "bride" would be oath-bound to join in the ritual dance, for three years in a row.
Dancers wear white trousers and white tunics, with brightly coloured ribbons streaming from their hats. Bells are attached to their ankles, and dances include the use of ornate sticks held upright whilst dancing, or pointing at the ground as a prop. The dance itself is highly acrobatic, emphasizing extension and high jumps, much like the Ceili dance.
Like many Morris dances, in many traditions Căluşari dancers include a fool, known as the "nebun", or "crazy".
The dance includes the following elements.
  • The starting figure of walking (plimbări), or a basic step, in a circle moving counter clockwise.
  • More complex figures (mişcare) performed in place between walking steps.
  • Figures are formed from combinations of elements, often have a beginning-middle-end structure.

Similar dances

Other male group dances originating from ritual dances are found along the Carpathians and in Transylvania. The Carpathian variants such as Trilişeşti and Ţânţăroiul from Moldavia and Bărbătescul and De sărit from Maramureş include only the most basic features whereas the De bâtă, Haidău, and Fecioreasca of Transylvania are very close to the Căluşari with the addition of more complex later developments.
The English Morris dance is also similar in choreography, the meaning of the ritualistic sword dance, and the costumes. It could simply be a common European folk dance, hence its connections with common folk beliefs such as fairies.

In popular culture

A Season 2 episode of the television series The X-Files, entitled "The Calusari", featured a group of Romanian elders (ethnicity and religion unspecified) attempting a folk exorcism on a Romanian-American boy. Their practice — which on the show involves chicken sacrifice, ritual dagger-waving, and the drawing of a swastika in blood on the boy's stomach — is ultimately revealed to be well-intentioned and effective rather than sinister, as it first appears.

COLINDA POPII

COLINDA FICIORULUI


COLINDA FETII


Ia uitati ma dragi ficiori de unde ne vine darul,  cinstea si omenia: de la Dumnezeu mult si bine.
Aici o familie din sat, de cinste si omenie, ca Dumnezeu La multi ani sa ne-o tie, cinsteste si nu glumeste c-un colac de grau frumos ca pelita lui Hristos. Cinsteasca-l Dumnezeu in poarta Raiului, in poala Ceriului, sa ajunga sa boteze firicele mititele sa creasca alaturea cu ele.
Cucu sa cante, codru sa rasune si dumnealor La multi ani sa traiasca.
Si mai pe deasupra, si mai pe deasupra ne cinstesie cu 100 lei bani frumusei, batuti la Banca romaneasca ca dumnealor La multi ani sa traiasca!.